Evoluţia în domeniul antreprenorial este mai proeminentă decât în alte domenii de activitate, aceasta materializându-se prin numărul de proiecte reuşite şi impactul acestora asupra mediului.
Studii fezabilitate, analize cost-beneficiu

Primainvest Consulting este specializată şi în elaborarea următoarelor tipuri de studii şi analize – în funcţie de necesităţile şi obiectivele clienţilor:
- analiza cost-beneficiu pentru proiecte de investiţii;
- studiul de fezabilitate;
- analiza economico-financiară a unei afaceri;
- analiza sectorială;
- analiza de piaţă;
- bugete de venituri şi cheltuieli;
- analiza de risc şi sensitivitate;
- alte documente: fişa de proiect, profil de companie, rapoarte anuale şi de activitate.
În general, înainte de a implementa o idee de business, se recomandă demararea unei cercetări ample. Pentru o mai bună înţelegere a beneficiilor pe care le pot aduce informaţiile obţinute din cercetări, vom detalia o serie de caracteristici specifice a două dintre instrumente de analiză.
Analiza cost – beneficiu este un instrument analitic, utilizat pentru a estima din punct de vedere al beneficiilor şi al costurilor impactul socio-economic datorat implementării unui anumit proiect de investiţii.
Analiza cost-beneficiu presupune realizarea unei analize financiare, întocmite din punctul de vedere al beneficiarului, cu scopul de a demonstra necesitatea intervenţiei prin fonduri nerambursabile, şi a unei analize economice, aceasta urmărind să reflecte beneficiile generate de proiect pentru societate (economice, sociale, de mediu).
Studiul de fezabilitate
Conceptul de studiu de fezabilitate presupune efectuarea unei analize complexe din perspective economico-financiare, de marketing, comerciale, tehnice şi de management – a unui obiectiv de investiţii, privit ca un sistem dinamic şi deschis de producţie şi comercializare de bunuri şi/sau servicii, precum şi a factorilor angajaţi (capital, resurse umane, resurse materiale şi energetice), cu menţionarea aspectelor juridice definitorii, desfaşurată pe un anumit orizont de timp, luând în considerare inclusiv factorii de risc şi incertitudine.
Principalele componente ale unui studiu de fezabilitate, conform HG 28/2008 sunt:
A. Părţile scrise:
1. date generale;
2. date tehnice ale lucrării (analiza opţiunilor);
3. date privind forţa de muncă ocupată după realizarea investiţiei;
4. devizul general estimativ al investiţiei;
5. principalii indicatori tehnico-economici ai investiţiei;
6. finanţarea investiţiei;
7. avize şi acorduri.
B. Părţile desenate:
1. plan de amplasare în zonă (1:25.000 – 1:5.000);
2. plan general (1:5.000 – 1:500);
3. planuri de arhitectură – planurile nivelurilor, faţade, vederi, secţiuni pentru principalele obiecte de construcţii.



