Evoluţia în domeniul antreprenorial este mai proeminentă decât în alte domenii de activitate, aceasta materializându-se prin numărul de proiecte reuşite şi impactul acestora asupra mediului.
Consultanţă private equity şi venture capital

Asistenţă – finanţare specializată pentru companii
Atragerea de capital pentru companiile mature sau pentru cele aflate în fazele iniţiale de dezvoltare se poate realiza prin două modalităţi principale: atragerea de capital de la firmele de venture capital şi private equity. Primainvest Consulting oferă asistenţă specializată pentru ambele situatii.
Finanţare de tip private equity – se adresează companiilor mature din perspectiva afacerii şi care au nevoie de capital pentru consolidare. Fondurile de private equity se implică în management şi urmăresc performanţe rapide.
Finanţarea de tip venture capital este necesară în fazele iniţiale de dezvoltare a unei afaceri şi se adresează în principal start-up-urilor (al căror ciclu de viaţă al investiţiilor este cuprins între faza de iniţiere şi faza de expansiune). Firmele de venture capital presupun mai puţină implicare la nivel strategic şi operaţional din partea finanţatorului.
În ambele cazuri, însă, acţionarii iniţiali pierd controlul total asupra deciziilor strategice.
Mai mult decât o investiţie
Investitorii private equity nu furnizează doar equity capital, ci şi know-how, experienţă şi contacte, ceea ce diferenţiază private equity de alte surse de procurare de capital pentru afaceri.
Este important de reţinut faptul că firmele specializate în finanţări de acest tip urmăresc, în general, trei aspecte:
- provocarea unui trend crescător al sectorului economic în care investesc;
- experienţa şi calitatea managementului companiei în care investesc;
- perspectiva unui exit de success în viitor.
Avantajele pe care le obţine compania care doreşte o finanţare de tip private equity sunt:
- posibilitatea de finanţare atunci când nu sunt disponibile alte resurse;
- nu se plătesc dobânzi şi nici rate la finanţarea acordată, pentru perioada pentru care a fost semnat contractul iniţial de finanţare;
- nu se solicită constituirea de garanţii;
- posibilitate de finanţare atunci când se consideră că orice tip de credit ar limita creşterea companiei;
- contribuie la maximizarea valorii companiei prin consiliere strategică şi îmbunătaţirea structurii fianciare;
- creşte vizibilitatea afacerii pentru clienţi, parteneri, alţi investitori.
Finanţarea în acest caz se face, în general, prin participarea fondului de investiţii la capitalul social al firmei. Fondul de investiţii nu este interesat de preluarea afacerii, dar îşi rezervă dreptul de a fi consultat în deciziile majore ce se iau în firmă odată cu investiţia facută.
În principiu, un fond de investiţii urmăreşte să plaseze o sumă de bani pentru o perioadă de timp limitată, în condiţiile unei rate de rentabilitate ridicate.
La sfârşitul perioadei stabilite pentru investiţie, fondul se retrage din afacere, fiind posibile mai multe scenarii:
- vânzare către co-acţionarii firmei (acest lucru se va menţiona în mod special în contractul iniţial de finanţare);
- vânzare pe piaţa de capital;
- vânzare către un alt investitor strategic.



